Si ei sunt printre noi...

Cunosc dependenti care spun ca nu vor raul dar nu pot binele. Daca ispita si ambivalenta fata de- sunt deja este o problema, de ce trebuie sa suprapunem legea politieneasca peste acesti oameni? nu ar fi mai usor si pentru enigma lor, si pentru neputinta celor din jur, sa le oferim un spatiu in care sa reconcilieze ambivalenta?!
“… de fiecare data cand transformam o persoana in obiect - fie ca o diagnosticam, fie ca o analizam sau o percepem intr-o maniera impersonala sub forma unui studiu de caz – ne punem in calea obiectivului nostru terapeutic. A transforma o persoana intr-un obiect s-a dovedit o practica eficienta in tratarea suferintelor trupului; nu s-a dovedit eficienta in tratarea suferintelor psihologice. Suntem cu adevarat de ajutor atunci cand relationam cu celalalt ca persoane, cand ne riscam pe noi insine ca persoane implicate intr-o relatie, cand il experimentam pe celalalt ca pe o persoana deplina. Numai atunci se petrece intalnirea profunda care are darul de a dizolva durerea singuratatii atat in client cat si in terapeut.”
Carl Rogers, “Ellen West si singuratatea”
Cu un amendament: atunci cand explica un diagnostic, da o informatie despre boala sau relationeaza in orice alt fel cu pacientul in afara actului medical strict delimitat, un medic somatician se adreseaza tot unei suferinte psihologice – suferinta de a nu mai fi sanatos, frica de a sti ca e ceva in neregula cu trupul meu, furia ca mi s-a intamplat tocmai mie si nu altuia si, adeseori, tristetea de a afla ca lucrurile nu vor mai fi la fel ca inainte.
si inca un amendament: cand nu procedeaza astfel, psiho- sau somato- terapeutul se transforma pe sine insusi in obiect, in caricatura, se reduce la statutul de brat robotizat care aplica niste proceduri, implementeaza intervetii, “isi face treaba”.
Zilele acestea a vuit presa de cazul bolnavului infectat cu HIV care si-a imbolnavit in mod voit sotia...DiABOLIC! mai ales daca tinem seama ca cealalta sotie(una dintree celelalte ..."foste" ) a fost arsa cu vitriol pe fata tot de  catre acest personaj....
V. C.(39 de ani), fara ocupatie, si asistentul social Irina H., care avea 40 de ani, s-au cunoscut in urma cu un an si s-au casatorit in luna iunie a acestui an. Aveau deja o fetita de trei luni. La scurt timp după nunta, barbatul i-a scris Irinei un bilet un care i-a spus ca are SIDA si ca, foarte probabil, a luat si ea boala... Din prea multa iubire???
Femeia si-a facut un set de analize si a aflat ingrozita ca a fost infestata cu virusul necrutator, insa nu a apucat sa mai spuna nimanui despre drama prin care trecea. La sfarsitul lunii august,dupa nastere,pt ca intre timp , femeia a adus pe lume o fetita, organismul femeii a incetat sa mai lupte cu boala, iar Irina a murit.
Parintii ei au fost cei care, recent, au gasit printre lucrurile Irinei buletinele de analize, dar si biletul lui C. si, ingroziti, au mers direct la politie. Acesta a fost arestat,  sub acuzatia de raspandire de boala, dar si de omor si risca pana la 15 ani de puscarie.
Numai o minune a facut ca fetita celor doi, in varsta de sase luni, sa fie sanatoasa. Ea a fost testata pana acum de doua ori, insa rezultatele au iesit negative.
Personajul  a mai avut probleme cu legea in urma unor iesiri violente.
In urma cu 10 ani, el a fost anchetat pentru ultraj, dupa ce a snopit in bataie un politist. In timpul procesului, nemultumit ca nu e lasat in libertate, s-a taiat cu o lama pe piept si pe maini. Dupa ce a fost eliberat, in 2004, V. C. si-a stropit prima sotie si soacra cu acid sulfuric, pentru ca nevasta ar fi cerut divortul, insa a scapat nepedepsit. Si iar ma intreb: din prea multa dragoste??? Acea femeie era tanara, foarte tanara...i -a mutilat  tineretea si a facut-o as traiasca un adevarat cosmar...
Din pacate, personaje de acest gen traiesc printre noi... Cu atat mai mult , cu cat se ascund in spatele bolii pe care o declama in orice imprejurare pentru a scapa de pedepse... Sa mai spun ca ameninta?
Ameninta personalul care-i ingrijeste, ameninta pe toti cei care li se opun ...Ameninta ca nu li se da, ameninta ca nu li se face... departe de mine gandul de a incrimina pe toti cei aflati in situatia asta... insa sunt cativa  care pot aduce moartea.Si ei sunt printre noi...

examen de sofer(ita)

Nu contează c-am blufat la turneu... nu contează că ne-a topit căldura, ci doar faptul că am trecut cu bine prin "furcile caudine" ale unui drum luuuuuuuung de aproape 700 de km. Am pornit-o uşurel din nordul-de-la-est până spre vestul-dinspre-sud... da, oameni buni, vreau să vă spun că un drum Botoşani - Drobeta Turnu-Severin nu e la îndemâna oricui... mă gandeam eu că e nebunie curată să plecam la drum două femei fără să avem habar de niscaiva informaţii despre drum ori cunoştinţe tehnice despre masina. Ba mint! Ştiam că trebuia să mergem înainte, spre locul unde soarele se ascunde dincolo de Dunăre şi mai ştiam că maşina are volan, cheie cu telecomandă şi becuri pentru noapte.
Tocmai când mă lăudam prietenei mele că am aflat unde e locul roţii de rezervă (nu pentru că aş fi avut nevoie, ci aşa, doar să arăt că ştiu, aud un huruit groaznic undeva lăsat în spate de viteza maşinii. La Tg Secuiesc am aflat roata din spate pe janta...poftim! Asta ca să-mi intre definitiv în cap să nu mai "cobesc"! Şi a fost doar începutul!

am pornit incetisor asa, pana la prima vulcanizare,am rezolvat cu roata si hai la drum...muzica,racoare in masina,peisaj superb, munte, padure, shuruit erpentine...ce sa-mi mai fi dorit, mai bine de atat nici ca se putea....ei se putea:)) la nici 20b de minute de cand am pornit cu roata ,se aude un zgomot:) .Sa nu credeti ca am facut iar pana,nuuu,era prea simplu:)))))
bineinteles, claxoane si semne din masina...mai sa fie e de rau zic, cred ca roata e crapata in doua:) gasim un loc unde sa ..."tragem pe dreapta" si sa constatam ce s a intamplat...cred ca daca n ar fi fost muzica in masina,POAte ca s ar fi auzit ca toba  a cedat,si zdranganea pe asfalt cu scantei:)))
inainte de a ma porni la drum,m am tot gandit la ce mi s ar putea intampla cu masina la asa un drum lung...la orice altceva m am gandit(chair si sa raman fara combustibil desi greu de crezut) dar la asta nu:))))
asa ca,radeti cat vreti,dar mie mi s a intamplat-s au mai vazut pe youtube filmari cu beemve cu toba cazuta:)))
frumos a fost-cu toate neplacerile de pe drum, mare  noroc am avut si de colegul nostru de drum,care ne a ajutat enorm,si caruia nu putem sa i multumim indeajuns:) odata ajunsi la destinatia noastra,ne am invartit pret de vreo jumatate de oraprin oras, si nu stiu cum se intampla ca nimeream doar pe strazi cu sens unic, bineinteles,invers directiei de mers:))).si pe cuvant ca,de cate ori exersam intoarcerea imi venea in minte soferul care mergea pe autostrada in sens invers ...la radio se anunta:"atentie ,soferi,pe autostrada Bucuresti-Pitesti este un nebun care merge in sens invers-iar el,stresat ,la volan: "unul doar? sunt cu sutele" :))))
Nici asta nu conteaza,nu era prea aglomerat la miez de noapte _si am avut parte de intrarea triumfala in parcarea hotelului(!)
 Drumul a fost lung, obositor dar nu regret nici o  secunda,mi-a fost dat sa intalnesc oameni deosebiti, si sa traim impreuna doua zile de foc-tinand cont si de caldura de afara,si de febra concursului...Iar in ceeaa ce priveste examenul de sofer,chair ca a fost greu, dar l-am luat cu brio! (sic! )

FATA DRAGA...

FATA DRAGA... cu parul de foc....ce te-a intrisat atat de tare incat sa renunti la viata,sa renunti la bucuria de a-ti vedea copilasul crescand....
In asemenea situatii,cuvintele sunt de prisos...viata ,indeobste,e compusa din unghiuri severe,din curbe delicate si din linii piezise... De fapt, nici nu pretinde nimeni sa fie doar un exercitiu de proba. Ea trebuie traita pana la capat, activ si in afara idealurilor buruienoase...
 Definitia unei vieti ar putea fi chiar suma actelor ei de adevar si frumusete existentiala.Fara a-mi incendia judecata cu demonstratii...pasionale,as putea spune ca o viata in plus este inca o izbanda a destinului uman...
 Oricate potrivnicii poate inregistra o existenta  omeneasca,daca e asezata sub semnul  ratiunii, atunci sensul ei nu a fost deturnat...De ce spun asta?
 Pentru ca si eu,ca si toata lumea, astazi, am primit vestea soc a mortii Madalinei...Astazi ar fi implinit 43 de ani....(nu ma pot abtine sa nu spun ca doar cu trei luni inaintea mea...)dar chiar de ziua ei, ea a ales sa-si curme viata. de ce? O intrebare la care, din pacate, nu cred ca vom gasi raspuns.


trist…  Mi-era draga… Cand spun Madalina Manole, in gand imi apare chipul ei frumos, vocea ei calda si melodia "Fata draga nu fi trista"… Poti sa nu fii trist?

Unici si irepetabili...

Sincer, pendulez intre dorinta de a scrie si sentimentul straniu ,dar extrem de clar resimtit care-mi spune sa nu scriu...

Despre ce-as scrie? despre ipocrizia caracteristica? despre ironia la fel de caracteristica?

Caracteristica cui? ei da, sa fim seriosi. toti avem asa ceva in noi. Mai mult sau mai putin. Prezentam prin definitie o cantitate inexacta de ipocrizie/ironie.-depinde de formatia fiecaruia... 

De asemenea, prezentam..." glande" endocrine si exocrine care secreta sentimente, trasaturi, valori, principii.

Poate ar trebui inventate niste boli ale principiilor... Boli care sa desfinteze incultura.

Si  totusi, ar trebui evitata inventia medicamentelor care pot sa previna sau sa trateze aceste boli.
Avem nevoie de boli care sa educe;  sa educe inima sa iubeasca. nu sa invete corpul sa simuleze perpetuarea speciei.

Avem nevoie de boli care sa vindece vicii( cum ar fi daca te fiecare data cand iti vine sa fumezi o tigara ai citi o carte ? )

Avem nevoie de boli care sa ne invete ca suntem UNICI SI IREPETABILI...

AM AVEA NEVOIE...

oda PROSTIEI! [ :))]

De-ar fi sa-i luam pe toti la rand,

Si actualii dar si fostii,

Cei mai destepti de pe Pamant

Au fost intotdeauna...PROSTII.

Nu te ruga la ursitoare

Sa-ti faca-n viata ta vreun rost,

Mai bine urla-n gura mare:

"IubiteDoamne,fa-ma....PROST!"

De ce sa tragi ca la galera,

Sa-nveti atatea fara rost,

De vrei sa faci o cariera

Ajunge numai sa fii...PROST.

In lumea asta cu de toate,

Unde se-nvata contra cost,

Pacat ca nici o facultate

Nu da si diploma de....PROST.

Avem impozite cu carul

Dar inotam in saracie

Si ce buget ar avea statul

Dintr- un impozit pe...PROSTIE!

Ei sunt ca iarba, cu duiumul,

Sa nu-i jignesti, sa nu-i improsti!

O, Doamne, de ne-ar creste graul

Cum cresc recoltele de ...PROSTI.

Si-n lumea asta rasturnata,

Unde cei strambi sunt cei mai drepti,

Savantii nostri mor de foame

Si numai PROSTII .....sunt destepti.   :)))))

TARA OAMENILOR CRESCUTI IN PESTERA SAU IN COPAC...

Il cam stiu. Il cheama Lexus Galati Aurelius Nabucodonosor Beemve :)).Si nu e vina lui. Face zilnic naveta, intre pestera si un copac. Nu-l vezi pe jos. Are stilul lui spectaculos si sare dintr-un loc direct in altul, fara macar sa traga bolovanul peste intrare. Casa lui e mereu in panta, daca tineti mortis sa-l intrebati. Cred ca il cunoasteti foarte bine si voi. L-ati vazut si in stanga, si in dreapta, si sus, si jos. E pretutindeni. Nu putem scapa.
Cel mai frustrant lucru la care ne vine sa ne gandim uneori este ca noi, fiecare om in parte, detinator de o oarecare cultura, un bun simt elementar si un respect desavarsit pentru toate vietatile si nevietatile din jur, n-am cerut nimanui sa ne nastem. Asta n-a fost o dorinta a noastra si vad ca trebuie sa ne cam chinuim acum. Asta e. Oamenii sunt diferiti chiar si cand provin din aceeasi mama. Atatea capete, atatea mentalitati. De pestera. De copac. Sa dam vina pe sistem, pe capra vecinului vesnic imuna la tipurile acestea noi de gripa, pe conduceri, pe criza, pe naiba mai stie ce. Dar stati, un geniu de origine germana, Goethe pe numele sau, spunea candva ca "viata nu-i a celor care pot, e a celor care vor". Am intalnit mai demult un om cu doua "cioturi" de maini lipite direct de umeri. Nu prea putea, insa voia si asta a fost de ajuns, acum fiind in fruntea unei companii care nu o duce deloc rau. Am intalnit un om la colt de strada, pe o bucata de carton, cu un ochi acoperit de un tifon, cersindu-si painea cea de toate zilele. Mi-a fost destul cat sa inteleg vorbele lui Goethe.
Haideti sa iesim in oras, sa ne plimbam prin parcuri, sa vedem filme la cinema, sa ne cumparam haine din mall, sa luam masa la un restaurant. Fara exceptie, dam peste reprezentanti din familiile Cefalis Latus, Manelaris Gutis, Cocalaris Bovinas, Dorobantus Terasis, Bambuchas Fitosenis si lista poate continua. Acestea sunt si vedetele din ziua de azi. Ce- Beligan, Visan, Pelea, Dinica, Piersic. Nu fac doi bani nici impreuna pana cand nu-si scot album cu Copilul de Haur sau nu fac copii cu Nikita. Intra vedetele! Cresc audientele, cresc veniturile din publicitate, creste IQ-ul acestei tari minunate, cu populatia sa care este.
S-ar putea sa fiu considerata de moda veche insa nu cred in toate mondenitatile astea. Imi doresc siguranta, libertate, calitate, educatie, lucruri de care ne indepartam tot mai mult. Si mai scrie undeva ca trebuie sa-ti iubesti seamanul ca pe tine insuti...Sa-i iubesc pe cei care ei insisi polueaza tara asta? Nu, multumesc. Solutiile sunt foarte putine si destul de greu de pus in practica.
Am putea sa incepem cu ziditul pesterilor cat timp ei sunt inca inauntru. Asta o sa le ia aerul pe care multi dintre ei si-l dau pretutindeni. Am putea sa taiem toti copacii luandu-ne si o zona de siguranta, de cateva sute de kilometri. Am putea sa-i imprumutam ideea lui Vonnegut, aceea cu pastilele anticonceptionale pentru toata viata, ca sa nu ne aglomeram. Am putea sa intervenim chirurgical, in sensul reatasarii cordonului ombilical, cu un capat legat de burtile imense si celalalt de un stalp rezistent. Ar merge mai bine si cu cordonul infasurat de cateva ori in jurul gatului :P. Sau cu un lant.:) Am putea sa ne organizam atat de bine, incat sa nu iesim din casa niciodata, rugandu-ne sa nu vina ei peste noi. Sau am putea pur si simplu sa o stergem naibii in alta parte, unde oamenii sunt altfel. Daca rezervam bilet de avion din timp, iesim chiar ieftin.
Nu vreau sa se creada ca fac discriminare,dar in momentul in care facem metenele unor oameni care nu spun nimic,desi vorbesc mult si prost,care sunt sclavi ai opulentei de prost gust,care nu au dat doi bani pe o carte in viata lor si care isi bat joc de oamenii care chiar muncesc pentru a si castiga painea ...nu pot sa nu ma revolt...stiu ce inseamna lipsa banilor,stiu ce inseamna sa nu dormi nopti pentru a castiga intr-o luna poate cat cheltuie altii intr-o noapte sa se distreze...dar nu asta ma deranjeaza -ce si cat cheltuie fiecare-ci modul in care sunt castigati acei bani ,si modul in care se promoveaza non-cultura in tara asta...
De ce sunt ei asa cum sunt? Depinde (cel mai bun raspuns, stiu; dar nu ma opresc aici). Pentru ca unii au primit dupa laptic Ferrari, altii au avut parintii prea ocupati cu divorturile, serviciul, puscaria, unii n-au frecventat nici gradinita, altii n-au pus mana in viata lor pe o carte, altii tanjesc dupa sutele de mii ale vecinei de optzeci de ani sau chiar dupa formele ei innebunitoare.
Pentru ca se stie - calea cea mai buna de la idee la succes este inovatia. Si de asta nu ducem lipsa, slava cerului. Asadar, ramane cum am stabilit, cu mentiunea ca recomand cu caldura primele solutii, asta pentru ca inca mai sustin ceea ce spuneam mai demult: traim intr-o tara frumoasa. Pacat ca unii oameni sunt asa cum sunt...
>
CHIAR : trebuie sa ne " revergoram" ca natie,"e multe rebuturi"...:))) ,vedeti si voi:)

BEAUTIFUL MIND

Aseara am discutat cu cineva despre filme,si‘A beautiful mind’ ( O minte sclipitoare)este unul din filmele carte mi a ramas in minte ,la fel ca si Propunere Indecenta sau Black Book : un film despre un castigator al premiului Nobel, un film incununat cu mai multe statuete Oscar, un film despre dragoste, despre incredere, despre infruntarea demonilor interiori, despre lectiile aspre ale vietii. Un film pe care nu-l vezi niciodata la fel fiindca de fiecare data intelegi mai mult sau pur si simplu altceva. Eu am invatat ca optimismul e greu de castigat, ca posibilitatea de a alege sa privesti paharul de la jumatate in jos este dificil de obtinut. Dar merita incercat.
O minte frumoasa priveste frumosul, alegand sa ingore uratul. Priveste realitate din acele cateva unghiuri care o avantajeaza. Se increde in oameni, cu riscul de a fi dezamagit, fiind constient ca alternativa, a-i considera pe toti mincinosi, il face pe el insusi intr-atat de urat, incat este de preferat sa isi raneasca inima din cand in cand. Vede frumosul intr-un parc in care sunt si flori si gunoaie. Judeca oamenii dupa suflet, nu dupa chip. Iubeste si este iubit fara a se intreba cat si de ce.
Mi-aduc aminte fara voie de ciobul de oglinda Craiesei Zapezilor si-mi imaginez ca ne-a sarit tuturor in ochi cate un fragment din blestemata sticla. Asa s-ar explica de ce vedem numai in tonuri cenusii, de ce privim paharul pe jumatate gol, de ce acordam prezumtia de vinovatie si abia apoi il lasam pe cel de langa noi sa isi castige inocenta.
Suntem, din pacate, un popor trist, a carui depresie s-a cronicizat. Ne apasa amarnic grijile pe umeri si am uitat cum sa ne mai bucuram de nimicuri. Tinerii sufera din dragoste, batranii plang de singuratate, adultii nu au timp sa-si inspecteze starile sufletesti. Ne amagim si ne mintim, ne detestam inainte de a ne iubi, suntem suspiciosi si vesnic nemultumiti. Nu avem timp sa fim fericiti, am renuntat la acest lux din pricina grijilor pentru ziua de maine. spun toate astea pt ca si eu fac acelasi lucru...uneori ma las prada deznadejdii si vad numai nuante de negru
A devenit un sport national sa-ti dai cu parerea referitor la criza financiara. Este la moda sa aproximezi cat va mai dura. Nu mai stim sa vorbim despre o carte sau un film bun, ne intalnim la cafele numai pentru a calcula. La ce bun? Din pacate, nici eu, nici tu nu vom putea opri declinul econimiei mondiale. Il putem ignora totusi.
Ar trebui sa incepem sa ne pricepem la a ignora uratul. Sa pornim in cautarea frumosului. A singurelor lucruri care raman ale noastre indiferent de bilanturi si curs valutar: iubirea si fericirea. Suntem atat de lacomi sa credem ca nu sunt de ajuns?
“Mereu am crezut in numere. In gandirea logica si ecuatii care iti dezvaluie un motiv. Dar dupa ce le-am urmarat pe acestea o viata intreaga, ma intreb, ce este cu adevarat logic? Cine decide motivul?
Cautarea mea m-a purtat pe taramul fizic, metafizic, cel al iluziilor… si inapoi. Si am facut cea mai importanta descoperire a carierei mele. Cea mai importanta descoperire a vietii mele. Singurele motive logice stau in caile misterioase ale ecuatiei iubirii.” (discursul lui John Nash la decernarea premiului Nobel in filmul A beautiful mind)